Despre viaţă şi oameni ...

Pentru ce trăim, dacă nu să ne facem viaţa mai bună unii altora?

Cu puţin timp în urmă, am auzit pe cineva vorbind despre viaţă ca despre un chin, ca și ceva inutil. Să nu mai vorbesc despre cazurile de suicid, bizare şi de neînţeles, care m-au cutremurat tot timpul. Toate astea m-au forţat, m-au determinat să scriu cateva rânduri.

Viaţa, această unică, miraculoasă şi fascinantă realizare a Universului, nedefinit încă, în care trăim, sau creaţia divină a aceluiaşi Univers, prin înţelepciunea şi puterea lui Dumnzeu.

Nimeni nu a trecut prin viaţă fără griji şi probleme, dar cum viaţa este unică, nu o putem trăi de două ori, trebuie să trecem orice obstacol cu credinţă şi încredere, chiar dacă de multe ori ne chinuim. 

Nu trăim degeaba, cum spun unii! 

Este frumoasă viaţa, dar trebuie să o preţuim şi să o trăim frumos.

Toţi avem nevoie de ceilalţi, nu putem trăi unii fără ceilalţi. Buni sau răi, inteligenţi sau mai puţin, bogaţi sau săraci, fericiţi sau mai puţin, tuturor ne este dragă viaţa şi trebuie să ne bucurăm cu toţii de ea. Viaţa ne aduce fericire tuturor. Fericirea este la fel de mare şi pentru cel bogat şi pentru cel sărac. 

Să nu privim pe nimeni de sus, iar dacă cineva are nevoie de ajutor să o facem. 

A face bine este o însuşire a oamenilor valoroşi, a celor cu principii sănătoase. Să nu tratăm pe cineva ca fiind un nimeni, fiecare are locul său, nu ocupă locul altcuiva. 

Fiecare avem nevoie de linişte, de o strângere de mână, de o vorbă bună, de iubire. Să nu uităm asta. 

Precum rănile sufleteşti, rănile provocate de unii şi alţii dor, dar trebuie să le găsim o vindecare prin înţelegere şi iertare, doar trebuie să dovedim că suntem oameni nu animale. Fiecare greşim, dar totul este să nu perseverăm în greşeală, ceea ce este grav. Să iertăm greşelile altora, să le dovedim că suntem mai buni ca ei, mai umani. Ura nimiceşte sufletele celor care o întreţin.

Trăim mai frumos când ne deschidem sufletul pentru iubirea semenilor, de a căuta să facem bine şi atunci când nimeni nu ne cere asta. Doar aşa trăim cu adevărat, când suntem de folos şi altora. E adevărat, de multe ori înţelepciunea ne vine mai târziu, când viaţa e cam pe sfârşite. Atunci, abia atunci o preţuim mai bine, dar, de multe ori este prea târziu. 

Să fim moderaţi şi îngăduitori cu tot ce se întâmplă în jurul nostru, imaginea de om trebuie să dăinuie dincolo de fiinţa biologică. Să nu uităm, să nu uitaţi niciodată: „Ce repede se face târziu în această viaţă!”

                                      

 Viaţa are şi un mare secret, ne părăseşte când vrea ea şi nu ne întreabă .