M-am hotărât să îţi scriu...

M-am hotărât să îţi scriu, acum că a venit căldura şi mereu vara e anotimpul în care te simţi pierdută printre atâtea picioare lungi şi talii de viespe.

Ştiu că se întâmplă ca uneori să nu fii acolo, pentru mine, când tu eşti singura persoană de care am nevoie în unele momente să facă lucrurile mai bune. Ştiu că uneori nu crezi în mine, şi asta mă răneşte, iar alteori ai momente în care eşti convinsă că eu nu cred în tine, şi asta mă face să strig la tine să îţi deschizi ochii. Ştiu că nu mă înţelegi tot timpul şi în unele clipe mă enervezi aşa de tare cu ciudăţeniile tale, încât îmi vine să îţi dau o palmă.

Dar te iubesc, să ştii. Te iubesc în toate momentele mici, în care nu te poţi privi pe tine să vezi cât de simplă eşti. Ca atunci când citeşti şi ai chipul concentrat, de s-ar putea isca războaie în jurul tău iar tu să nici nu clipeşti. Sau în clipele când eşti convinsă că cineva râde de tine şi îţi pleci privirea, ruşinată, iar toţi licuricii din privirea ta îţi scapă pe asfalt şi te uiţi după ei fără să ştii cum să îi chemi înapoi. În clipele alea, eu nu râd de tine.Şi mai ales, ce dacă corpul tău e respins de media ca făcând parte din ceea ce îi place? Corpul tău nu există ca să placă nimănui, ci îţi serveşte doar ţie. Te vor judeca că eşti aşa şi aşa. Nu înaltă. Că te-ai mai îngrăşat. Că nu eşti aşa şi aşa. Şi chestia e că întotdeauna vei întâlni oameni mai arătoşi şi oameni mai puţin arătoşi ca tine. Doar că nu vei întâlni pe nimeni ca TINE !

Hai să ieşim odată la o întâlnire şi să îmi oferi o prăjitură, aşa cum mănânci de fapt de fiecare dată o prăjitură, şi ador asta la tine. Fără să îţi pese de calorii şi secunda următoare. Să stăm de vorbă şi să ne ajutăm reciproc să ne simţim mai bine în pielea noastră. 

Pentru că doar noi o purtăm, şi oricine zice că nu e bine aşa cum e, nu contează, pentru că nu o poartă el. Nu e bine pentru că aşa vede el lucrurile, nu într-un mod universal, chiar dacă va încerca să te convingă de asta.